OȚELU ROȘU – Gabriel Știka, inginer constructor cu o carieră de peste trei decenii în domeniul construcțiilor și administrației publice, și-a depus oficial candidatura ca independent pentru funcția de primar al orașului Oțelu Roșu!
Într-un mesaj adresat cetățenilor, acesta a subliniat motivația profundă din spatele deciziei sale: dorința de a aduce o schimbare reală, fundamentată pe competență, transparență și implicare. „Am făcut un pas hotărât și plin de responsabilitate: mi-am depus oficial dosarul de candidatură. Decizia nu este una luată ușor, ci vine din dorința sinceră de a aduce o schimbare profundă și benefică pentru comunitatea noastră.“, a declarat Știka.
Candidatul independent a punctat faptul că orașul Oțelu Roșu are nevoie de o viziune clară și de o administrație curajoasă, ancorată în valorile comunității și în nevoile reale ale locuitorilor: „Cred cu tărie că doar împreună, uniți prin valori comune și dorința de progres, putem construi un Oțelu Roșu modern, curat, sigur și demn de locuit.“
Gabriel Știka a evidențiat și parcursul său profesional, care l-a purtat din administrația locală — unde a fost arhitect-șef al orașului între 1998 și 2004, apoi viceprimar în 2004 — până la funcții de conducere în Consiliul Județean Caraș-Severin, fiind directorul Direcției de Drumuri Judeţene, în perioada 2017-2020, dar și în Guvernul României, unde a fost director general al Administrației Naționale „Apele Române“ în anul 2022. „Consider că am acumulat o experiență vastă în cei 30 de ani de carieră și că am ajuns la maturitate profesională. Acum este momentul să dau înapoi orașului natal, din priceperea și cunoștințele mele. Este o datorie civică a fiecăruia dintre noi.“, a afirmat el într-un mesaj video adresat locuitorilor.
Știka a lansat un apel către cetățeni, îndemnându-i să se alăture demersului său și să contribuie împreună la modernizarea orașului: „Viitorul orașului Oțelu Roșu se află în mâinile noastre. Vă invit să ne unim eforturile și să construim împreună un viitor mai bun!“
Gabriel Știka candidează independent, motivând această alegere prin devotamentul față de orașul în care s-a născut, a crescut și s-a format profesional, și prin dorința de a reprezenta direct interesele oamenilor, fără compromisuri de partid.
Material publicitar politic
Candidat independent GABRIEL-FRANCISC ŞTIKA
Contact: [email protected] Adresa: str. Revoluţiei, nr. 88, Oţelu Roşu, Caraş-Severin
CMF: 54250014