CARAȘ-SEVERIN – În mod tradiţional, Vestul Ţării, reprezentat de Banat, este format din Caraş-Severin şi Timiş. Nu însă şi în viziunea primarului Timişoarei, Nicolae Robu, care visează Patrulaterala Vestului, formată din oricare alte municipii decât din Reşiţa.
Potrivit edilului de pe Bega, din Patrulaterala Vestului ar trebui să facă parte, alături de Timişoara, Aradul, Oradea şi chiar Cluj Napoca, din Transilvania de Nord, respectiv din Regiunea de dezvoltare Nord-Vest. În acest fel, Robu speră ca aceste mari oraşe să acceseze împreună fonduri europene pentru dezvoltare.
Astfel, în cadrul conferinţei Urban Talks Timişoara 2018 – derulată zilele trecute, eveniment la care au participat şi Ioan Popa, primarul Reşiţei, şi Gheorghe Falcă, şi Ilie Bolojan, primarii de Arad şi Oradea – Nicolae Robu a făcut anunţul oficial, prezentând demersul ca fiind deja unul negociat şi discutat, după cum consemnează colegii de la tion.ro: „S-a scurs ceva timp de când noi, domnul primar Bolojan, Falcă, Boc, am convenit să constituim Patrulaterala Vestului. E o structură informală, menită să ne permită, pe de-o parte, să facem schimb de idei între noi, de experiență, dar și să inițiem împreună proiecte mari, care ies din matca celor patru orașe și au impact regional și răsfrângere națională și europeană. Ce ar însemna să avem o legătură rapidă între cele patru orașe sau o autostradă între ele?“.
Potrivit primarului din Arad, Gheorghe Falcă, cele patru orașe au semnat, de fapt, un document de lucru, iar scopul este scoaterea la lumină a frumuseților din fiecare zonă. Totuşi, edilul de Arad nu exclude Caraş-Severinul din schema Patrulateralei, aşa cum a făcut-o deja Robu: „Cele patru orașe au semnat un document de lucru și apoi vrem să semnăm cu alți primari, preciza Falcă. Sunt patru mari teme, una este Capitală Culturală Europeană. Cultura se poate întinde pe tot ceea ce înseamnă zonele frumoase din Caraș, pe potențialul istoric din Hunedoara, pe ceea ce înseamnă vinurile din Arad, pe ceea ce înseamnă apele termale din Oradea, pe ceea ce înseamnă potențialul turistic al Clujului“.