Caraş-Severin, Romania

Au onorat ediţia 2010 peste 300 de sportivi, reprezentând 28 de cluburi, din Serbia, Italia, Ungaria şi România, cele mai multe din partea de vest a ţării, din Carei, Oradea, Timişoara, Deva, Ştei, Arad, Sighetul Marmaţiei, Aleşd.

Printre competitori s-au aflat şi 11 membri ai Cercului de Karate al Palatului Copiilor şi Elevilor Reşiţa, coordonat de prof. Zoltan Lipan. În final, aceştia au urcat de opt ori pe podiumul de premiere, obţinând patru locuri întâi, două locuri doi şi două locuri trei.

S-au remarcat Melisa Kiss, învingătoare la kata 12-13 ani şi ocupantă a locului al III-lea, la kumite, Sandra Lipan, locul întâi la kata 7-9 ani, Daria Zglimbea, locul al II-lea, la kata 7-9 ani, Rebeca Gaşpar, locul întâi, kata 12-13 ani, Robert Popa, locul I, la kata 12-13 ani, Alexandra Paraschiv, locul al II-lea, la 12-13 ani şi Răzvan Segneanu, locul al III-lea, kata 7-9 ani.

„Ne-am deplasat doar cu 11 sportivi, dar bilanţul este unul foarte bun, ne-a declarat prof. Zoltan Lipan. A fost un turneu tare, reuşit, cu mulţi participanţi, iar noi ne-am prezentat foarte bine, deşi am întâlnit adversari destul de puternici. Cu alte cuvinte, sportivii au avut parte de o nouă experienţă sportivă, care îi va ajuta la concursurile următoare“.