Rezultatele ultimelor controale ale
OPC ne arată clar că trebuie
să citim de 10 ori înainte să
semnăm ceva.
Spunem asta pentru că unii instructori auto din
judeţ se cred Dumnezeu atunci când
încheie contracte cu clienţii, nimeni
şi nimic nu îi poate obliga să dea
banii înapoi pentru că şi-au
întocmit nişte contracte cel puţin
îndrăzneţe. Ceea ce inspectorii au
descoperit este revoltător.
Printre abateri să zicem „minore“, s-a
constatat faptul că în contracte există
clauze abuzive cum ar fi: „în cazul
retragerii ulterioare (pentru orice motiv) cursantul nu
va primi înapoi taxa de şcolarizare
achitată anterior“ sau „în
condiţiile în care cursantul lipseşte
motivat de la cursurile de pregătire
teoretică şi practică în baza unui
certificat medical pierde toate orele efectuate şi
trebuie să refacă toate orele de curs contra
cost“.
În primul caz, inspectorii OJPC
au sancţionat îndrăzneala patronului
şi l-au amendat cu 40 de milioane de lei vechi,
aplicându-se totodată măsura
complementară de oprire temporară a
prestării serviciului până la
remedierea deficienţei. În cel de-al doilea
caz s-a dispus suspendarea activităţii,
temporar…
Anca Preda
