Caraş-Severin, Romania


„Mă cunoaşteţi, ştiţi
foarte bine că în calitate de antrenor
şi al echipei naţionale nu m-a preocupat
niciodată, şi nu mă va preocupa
niciodată să fac astfel de lucruri, a
mărturist tehnicianul. Datoria mea este să
antrenez. Sunt total speculaţii. Sunt nevinovat
sută la sută. Nici un antrenor din lumea asta
nu facem lucruri de astea. Din nefericire pentru mine,
în loc să fi rămas la Oradea, am fost
într-un loc nepotrivit, într-un moment
nepotrivit. Chiar dacă nu s-a
întâmplat absolut nimic.”


 


Întrebat despre demersurile pe care le va face,
pentru a-şi apăra nevinovăţia,
în condiţiile în care Federaţia
Română de Handbal nu va face apel, prof.
Aihan Omer a mai precizat: „Momentan vreau
să îmi văd de treabă. Voi consulta
specialişti în legislaţie, care cunosc
foarte bine domeniul. Mă repet, momentan stau
în espectativă. Dar, obligat sunt
pregătit să-mi apăr această
nedreptate care mi s-a făcut. Mai mult
sancţiunea este foarte aspră“.


 


În altă ordine de idei, Aihan Omer este
conştient că şansele sale de a
rămâne la echipa naţională sunt
minime, dar speră să continue ce a
început la U.C.M.R.: „După ce voi
pleca de la echipa naţională, puţin mai
delicat va fi în Cupa E.H.F., când va
trebui să stau în tribună.
Însă, vom pregăti meciul, iar pe banca
tehnică se va afla Gligore Czari. Totodată,
acum îmi doresc de două ori mai mult să
câştigăm titlul naţional“.


 


Marius Moraru