Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Antrenorul Octavian Măzăran s-a declarat foarte mulțumit de prestația pe care a avut-o Marius Cocioran în anul 2021, la Jocurile Olimpice de la Tokyo! În proba de 50 de km marș, Marius Cocioran s-a clasat pe locul 24 la competiția din august 2021!

„Putem spune că anul 2021 a fost unul destul de bun, ținând cont de modul cum s-au desfășurat competițiile. Suntem bucuroși că și de această dată Clubul Sportiv Universitatea Reșița, în colaborare cu Clubul Sportiv Municipal Reșița, a dat singurul participant la Jocurile Olimpice, mă refer aici la Marius Cocioran. Pentru noi înseamnă foarte mult acest rezultat, ținând cont de condițiile cursei. Fiind la fața locului, concursul a fost foarte greu, unde mulți sportivi de valoare au clacat. Marius, prin experiența acumulată la celelalte două ediții ale Jocurilor Olimpice, ne-a bucurat prin rezultatul său”, a declarat Octavian Măzăran, directorul Clubului Sportiv Universitatea Reșița.

JCS-Ștefan Moraru