Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița începe sezonul competițional 2018/2019 cu partida din deplasare împotriva arădenilor de la Gloria Cermei. Jocul se va disputa sâmbătă, 25 august, de la ora 18, iar rosso-nerii vor face deplasarea cu o zi înaintea jocului.

„Am pregătit meciul cu Gloria Cermei la fel ca toate celelalte care vor urma. Toate meciurile din serie sunt importante, chiar dacă numele echipelor diferă față de anul trecut. M-am informat și față de sezonul precedent, cei de la Cermei au schimbat o parte din lot, au plecat unii jucători și au venit alții la fel de buni, de calitate. Probabil au și ei probleme de omogenizare, dar noi am pregătit meciul foarte bine și mergem acolo să câștigăm. Sperăm că vom realiza acest lucru. Nu avem probleme de lot, cu excepția lui Cătălin Mierlici, care avut acel accident de mașină. În rest, toți jucătorii sunt apți, iar deplasarea o vom face cu o zi înaintea jocului”, a declarat antrenorul Octavian Benga.