Din Oraviţa, drumul către Moldova Nouă ne poartă spre Răcăşdia. Apoi o apucăm la stânga, către Sasca Montană şi, după ce trecem de Ciuchici, la o intersecţie, satul Potoc se vede la poalele dealului. În sat se termină şi drumul asfaltat.
Pe jos, prin soare, o apucăm pe drumul pietruit care ne poartă spre lac. Într-o oră de mers, parcurgem câţiva kilometri pe drumul care coboară şerpuind printre dealuri. Ajungem la Podul Bei, unde drumul spre lac se desparte de cel către Cantonul Damian şi de cărarea spre Sasca Montană. Citim pe indicator că mai avem de mers încă 5 km.
După altă oră de mers, poposim în poiana Cantonului Valea Bei. Suntem aproape, aflăm de la unul dintre silvicultori. Trecem pe lângă păstrăvăria din apropiere şi, în jumătate de oră, ajungem la lacul din inima pădurii.
Una dintre legendele micului ochi de apă spune că odată, demult, un tânăr bei din părţile locului şi-a aflat aici sfârşitul alături de cea dragă. Mult a plâns beiul la capătâiul fiinţei dragi aflând-o ucisă de călăul trimis de tatăl său.
Atât de mult încât, din lacrimile lui, s-a format lacul a în cărui apă albastră, poate ca ochii beiului, razele soarelui se reflectă ca într-o oglindă. Micul lac, în diametru de 15 m şi adânc de 3,5 m este alimentat de un puternic izvor carstic subteran.
Turiştii vin şi se bucură de frumuseţea locurilor. Schimbăm câteva cuvinte cu unii dintre ei şi ne convingem că liniştea naturii îi face să evadeze din cotidian. Ne privim şi noi imaginea oglindită în limpezimea apei şi plecăm mai departe.
După altă jumătate de oră, ajungem la Cascadele Beuşniţei. De la 20 de metri înălţime, firicele de apă cad şi se zdrobesc de stânca în forme fantomatice, îmbrăcată în covorul verde din muşchi de pământ. Apa a săpat în stâncă peşteri care, la o primă vedere, par adânci. E greu să te convingi dacă e aşa sau nu, căci apa rece picură din stâncă şi umple grotele.
Obosiţi dar totuşi fericiţi, imortalizăm frumuseţea naturii în câteva fotografii. Apoi plecăm spre locul de campare în noaptea care începe să se lase. Facem calea întoarsă, trecem de canton şi înoptăm într-o poieniţă, pe marginea apei.
A doua zi, ne trezim cu greu. Avem timp pentru o baie în apa rece ca gheaţa, mâncăm la iarbă verde şi-apoi pornim cu greu spre casă. Drumul pe jos e greu, dar mai contează?
Ionel Ivaşcu