Caraş-Severin, Romania

BOCŞA – Controversate sau nu, camerele video rămân o componentă deosebit de importantă a oricărui sistem de siguranţă modern, iar utilitatea lor nu poate fi contestată. Însă ele nu mai reprezintă de mult un apanaj al marilor metropole; în curând, şi Bocşa va beneficia de astfel de facilităţi.

„Având în vedere rata infracţionalităţii din oraş, pentru creşterea siguranţei cetăţenilor şi menţinerea ordinii publice este necesară achiziţionarea unor sisteme de supraveghere şi instalarea de echipamente video, precum şi monitorizarea locurilor publice aglomerate“, ne-a declarat edilul Bocşei, Mirel Patriciu Pascu.

Primăria doreşte să instaleze camere în zona celor mai importante obiective din oraş: Muzeul „Constantin Lucaci“, Biblioteca Orăşenească „Tata Oancea“, piaţa agroalimentară Bocşa Montană, Casa Orăşenească de Cultură, Căminul pentru persoane vârstnice, fosta cantină de ajutor social, Liceul Teoretic „Tata Oancea“, Şcoala nr. 3 şi clădirile Serviciilor Publice de Evidenţă a Persoanelor şi de Asistenţă Socială. În ceea ce priveşte sistemele de monitorizare a camerelor, acestea vor fi amplasate în corpurile I şi II ale Primăriei Bocşa, în fiecare dintre acestea urmând să existe şi câte o echipă de intervenţie.

De asemenea, pentru o parte cât mai mare a Bocşei să fie acoperită, s-a apelat şi la un program finanţat din fonduri europene. Acesta va fi axat pe cartierul Bocşa Română, unde urmează să fie achiziţionate echipamente de supraveghere şi montate camere video la şapte obiective: şcolile nr. 1 şi 2 (MFA), Grupul Şcolar Industrial, Autogara, sala de sport, parcul Pescăruş şi piaţa agroalimentară 1 Mai.

„Trebuie să subliniez faptul că principalul scop al instalării acestor sisteme este prevenirea. Prin prezenţa acestor camere de luat vederi în locurile publice, dorim să descurajăm potenţialii infractori şi să le oferim locuitorilor Bocşei linişte şi siguranţă“, a mai precizat Mirel Patriciu Pascu.

Însă Primăria Bocşa  nu investeşte doar în camere de supraveghere. Pentru a feri de inundaţii locuitorii cartierului Măgura, primăria continuă lucrările de construire a unui dig pentru ca gospodăriile să fie ferite de ape. „La fiecare ploaie casele locuitorilor acestui cartier erau inundate, aşa că a fost nevoie să lucrăm la îndiguire. Lucrările sunt demarate încă de anul trecut şi sper să se finalizeze mai repede.În plus, se lucrează şi la decolmatarea pârâului Măgura care se umflă mereu“ ne.a spus primarul Bocşei. De asemenea, începând de miercuri se lucrează la trotuarele de pe str. Reşiţei.

Se mai lucrează şi la două alei pietonale ce fac legătura între str. Vasile Alecsandri şi str Ion Vidu, precum şi Între aceasta din urmă şi str. Mihail Gaşpar. Tot pe str. Mihail Gaşpar, într-un parc amenajat recent, se va da drumul la o fântână arteziană. Edilul Mirel Patriciu Pascu ne-a asigurat că investiţiile nu se opresc aici.

Lidia Almăjanu