CARAȘ-SEVERIN – Cei doi oameni de afaceri cărășeni vor fi judecați mai departe sub control judiciar.
Magistrații Curții de Apel București au fost de acord cu înlocuirea arestului la domiciliu cu controlul judiciar, solicitare făcută de avocații celor doi oameni de afaceri. În același timp, judecătorii au respins contestația procurorilor, care au cerut arestarea celor doi patroni de firme de construcții din Oțelu Roșu și Caransebeș. De altfel, încă de la arestarea la domiciliu a celor doi, avocații acestora au anunțat că măsura li se pare una nedreaptă și o vor contesta la Curtea de Apel, ceea ce s-a și întâmplat, cu câștig de cauză pentru cei doi. Afacerișii cărășeni sunt cercetați pentru evaziune fiscală, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani, prin firmele pe care le dețin. Odată aflați sub control judiciar, Obrejan și Bejeriță vor trebui, printre altele, să se prezinte periodic la Poliție, să nu depăşească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, să nu desfăşoare activități în exercitarea cărora au săvârşit fapta sau să nu comunice cu alte persoane implicate în dosar.