Caraş-Severin, Romania

Centrul social-filantropic „Arhiereu Filaret Musta“, despre care Jurnal CS a mai scris,  funcţionează în cadrul parohiei „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din municipiul de pe Sebeş, fiind inaugurat de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului.

Acest centru este construit prin colaborarea dintre parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ şi familia Neagoe din Caransebeş.

Activitatea centrului a început cu proiectul „Masa pe roţi, pentru bătrânii noştri“, proiect prin care se asigura prânzul la domiciliu pentru număr de 15 bătrâni. Datorită numărului foarte mare de cereri dar şi a ajutorului venit din partea credincioşilor, acest proiect s-a dezvoltat treptat, ajungând în clipa de faţă să sprijine 30 de bătrâni nevoiaşi. De anul trecut, aici iau masa zilnic şi 15 copii.

Din toamna acestui an, activitatea socială la parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ se va îmbogăţi prin inaugurarea unui centru de zi pentru copii, care va asigura servicii specifice pentru un număr de 10-15 persoane. O dată cu inaugurarea sa, în spaţiul acestuia va funcţiona şi o şcoală duminicală.

La şcoala duminicală părinţii care vin la biserică îşi vor putea lăsa copiii în grija cadrelor didactice voluntare din parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“. De asemenea, în incinta centrului de zi va fi amenajat şi un loc de joacă. La baza sa, Centrul social-filantropic „Arhiereu Filaret Musta“ îi are pe cei câţiva oameni inimoşi ce lucrează aici şi fac posibilă desfăşurarea activităţilor zilnice.

„Am început oarecum cu frică, pentru că nu eram siguri că putem susţine această activitate. Nădăjduim ca până în toamnă să ajungem la numărul de 70 de asistaţi. O mare parte a finanţărilor este asigurată, dar singurul neajuns ar fi lipsa unui mijloc de transport adecvat transportării prânzului la domiciliul bătrânilor nevoiaşi. Mulţumim Preasfinţitului Părinte Lucian pentru sprijinul primit şi tuturor binefăcătorilor pentru ajutorul acordat“, ne-a declarat preotul Gozman Gabriel-Pop, coordonatorul acestui centru.

„Mâncarea este foarte bună. Suntem mulţumiţi de ajutorul părintelui Gabriel. Nu ştiu ce aş face fără acest sprijin, singură nu m-aş putea descurca“, ne spune Caralea Parascheva (70 ani). „Sunt bucuroasă de prânzul primit pentru că eu sunt bolnavă şi nu mă pot deplasa, iar părintele Gabriel şi doamnele de la bucătărie sunt foarte drăguţi, pentru că îmi aduc mâncarea acasă. De Paşti am primit cadouri şi alimente, iar părintele, de câte ori poate, vine pe la mine să mai stăm de vorbă“, ne-a povestit şi Boieru Cornelia (77 ani).

Din luna septembrie, cu sprijinul Societăţii Femeilor Ortodoxe, se va lansa un nou proiect social, adresat unui număr de 25 de copii defavorizaţi, care se va desfăşura în sediul pe care societatea îl deţine în centrul Caransebeşului.

Lidia Almăjanu