REŞIŢA – Centrul de Carte ,,Banatica” al Bibliotecii Judeţene ,,Paul Iorgovici” din municipiu a găzduit luni o întâlnire cu liceenii, sub semnul zeului iubirii, Dragobete.
Au participat elevi de la Colegiul Naţional „Mircea Eliade” din municipiu, bibliotecari, profesori şi specialişti în etnologie. Invitaţii au dialogat pe tema tradiţiilor de Dragobete cu dr. etnolog Mircea Taban, cercetător – etnograf la Muzeul Banatului Montan din municipiu, şi au descoperit ediţia facsimilată a Manuscriselor Eminescu, aflată în patrimoniul Bibliotecii Judeţene ,,Paul Iorgovici”. În cadrul acţiunii a existat şi un moment dedicat poeziei, susţinut de publicistul Matei Mircioane. La invitaţia organizatorilor, acesta a citit versuri de dragoste din opera poetului reşiţean Iacob Roman.
Activitatea este parte a proiectului educaţional ,,Dragobetele“, realizat de Biblioteca Judeţeană ,,Paul Iorgovici”, alături de Colegiul Naţional ,,Mircea Eliade” şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, ce urmăreşte dezvoltarea interesului tinerilor faţă de cunoaşterea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti, dar şi faţă de literatura de dragoste.