Cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti, vineri, 15 ianuarie a.c., elevii Liceului de Artă „Sabin Păuţa“ din Reşiţa, au adus un omagiu acestuia printr-un moment cultural şi artistic.
Astfel clasele de artă şi de muzică coordonaţi de prof. Simona Reţeanu, au oferit participanţilor la eveniment un recital al operelor lui Eminescu rostite în cele două limbi studiate în cadrul liceului, şi anume: franceză şi engleză.
„Mihai Eminescu poate fi considerat autorul limbii române, descoperind ideomurile dintre Nil, Gange şi Steaua Polară“, a afirmat prof. Simona Reţeanu în decursul evenimentului. Acesta s-a axat pe vers, muzică, crochiu şi imagine, fiecare elev încercând să se transpună în perioada şi locul în care a trăit Mihai Eminescu.
Lavinia Predescu