Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Vorbim din încă o serie de incendii de vegetație, într-unul dintre ele impresionând valoarea bunurilor salvate de forțele profesioniste!

Pompierii militari cărășeni au avut parte de o nouă zi de foc, duminică, 25 august. „Au acționat pentru stingerea unui incendiu produs la vegetație uscată în zona Oravița, acesta punând în pericol o stână de oi și 31 de familii de albine. Incendiul a fost gestionat în fază incipientă, fiind lichidat în scurt timp de la sosirea echipajelor de intervenție la fața locului, iar alte incendii tot la vegetație uscată s-au manifestat în localitățile: Reșița, Caransebeș, Valeadenii, Slatina, Bozovici, Crușovăț, Cuptoare, Brădișoru de Jos, Lupac, Greoni, Socol, Mehadia, Moldova Nouă și Zlatița, suprafața afectată fiind de aproximativ 55 de hectare. Incendiile au fost lichidate și nu s-au înregistrat victime!“, ne asigură ISU „Semenic“.

Și dacă tot s-au produs atâtea incendii de vegetație, salvatorii cărășeni nu au ratat ocazia să reamintească faptul că un simplu foc se poate transforma într-un incendiu de proporții care poate genera pagube materiale majore, dar și pierderi de vieți omenești.

JCS-A.M.