Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Juniorii A de la CSM Reșița, antrenați de Leontin Doană, s-au impus cu scorul de 2-1 în fața echipei CS Știința Craiova și s-au calificat în turul al doilea al Campionatului Național! Elevii lui Doană vor juca marți, 10 mai, cu ACS Unirea Bascov, iar în cazul unui succes, se vor califica în primele patru echipe ale țării!

„După foarte mult timp ne bucurăm că începem să discutăm și de Centrul de copii și juniori. O performanță frumoasă au realizat juniorii A, care ar fi trebuit să fie născuți în 2003, dar noi avem majoritatea copii născuți în 2004 și 2005. Juniorii pregătiți de Leontin Doană au trecut de primul tur de Știința Craiova și am picat la tragerile la sorți cu echipa din comuna Bascov, de lângă Pitești. Din ce am înțeles este o echipă foarte bună. Marți vom juca, vom pleca cu o zi înainte și sper să trecem și de turul doi preliminar și să jucăm la Mogoșoaia în primele patru echipe. Trebuie felicitați și juniorii lui Dan Boltașiu chiar dacă au pierdut acasă cu LPS Cluj. Cred eu că trebuia să câștigăm, dar la fel, copii de la grupa lui Boltașiu sunt mai mici ca vârstă și sunt sigur că pe viitor vor arăta mai bine. Probabil că si pregătirea făcută de doi ani de zile se vede, cantonamentele făcute iarna și vara își spun cuvântul. Ședințele cu Cheregi au avut impact pozitiv, antrenorii sunt foarte serioși și acest lucru se vede. Obiectivul cel mai frumos ar fi să vedem cât mai repede juniori ai clubului care să evolueaze la echipa mare”, a declarat Cristi Bobar, președintele CSM Reșița.

CSM Reșița U19: Mereu, Gomboș, Rimovecz, Veca, Bălă, Mihaly, Canea, Didu, Negru, G. Ursu, A. Ursu. Rezerve: Bud, Berbentea, Aherghelegiței, Barb, Bâcleșanu, Hațegan și Târna.

Cu o victorie mâine, tinerii reșițeni pot să reediteze performanța din 1988, când juniorii CSM Reșița se calificau la turneul final. Din echipa de atunci făceau parte printre alții actualul antrenor al juniorilor reșițeni Leo Doană, Basarab Panduru, Ioșka Szijj, regretatul Gheorghe Lupu, Cristi Pușcaș sau Marian Calofir.

JCS-Ștefan Moraru