Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Un altfel de program de 8 Martie a fost pus la cale de municipalitatea reşiţeană în cartierul Lunca Bârzavei, cuprinzând muzică uşoară, de fanfară şi populară.

Pe lista celor care au susţinut reprezentanţii în Piaţa Tricolorului s-au numărat Fanfara primăriei, orchestra vocal-instrumentală condusă de Pavel Bobeică şi câţiva interpreţi cărăşeni de muzică populară. Între reşiţeni au fost prezenţi şi câţiva reprezentanţi ai municipalităţii, conduşi de primarul Mihai Stepanescu, printre care s-au numărat şi consilierii locali Ioan Benga şi Daniel Csoke, precum şi Cosmin Enuică, şeful Serviciului de Asistenţă Socială, care au împărţit flori doamnelor şi domnişoarelor prezente în Piaţa Tricolorului.