Pe lângă numeroasele situaţii când solicitările unor firme conduc la litigii de durată cu administraţia locală, există şi cazuri în care se poate ajunge la o variantă convenabilă pentru ambele părţi.
Un exemplu îl constituie cererea societăţii Banatera, din Caransebeş, privind achiziţionarea unei suprafeţe de teren de 4.000 mp.
Parcela respectivă se află în spatele sediului firmei solicitante, în vecinătatea râului Timiş. Cum terenul nu poate fi utilizat nici măcar în scop agricol şi, în plus, se mai află şi în zona de inundaţie a râului Timiş, oferta firmei caransebeşene a fost cât se poate de binevenită pentru conducerea administrativă a municipiului.
Pentru că, pe lângă faptul că se vor aduce nişte bani la bugetul local în urma vânzării terenului, va mai fi împuşcat un iepure: după achiziţionare, noul proprietar doreşte să realizeze, cu acordul de mediu necesar, reabilitarea terenului prin umplerea gropii din zonă, ceea ce va duce la consolidarea malului râului Timiş.
În plus, pentru umplerea gropii va putea fi preluat molozul rezultat în urma lucrărilor efectuate în oraş în următorii ani.
Lista posibilelor avantaje nu i-a lăsat indiferenţi pe aleşii urbei, care au aprobat dezmembrarea terenului cu pricina şi organizarea unei licitaţii publice deschise în vederea vânzării acestei suprafeţe.
Iulius Pîrvu
