REŞIŢA – Acest lucru stă în puterea noastră, a tuturor, crede conducerea Centrului de Transfuzie Sanguină.În ultimii ani, numărul donatorilor de sânge în Caraş-Severin a fost de aproape 500 pe lună. Spre exemplu, în 2010, media lunară a fost de 480 donatori, în 2011 a ajuns la 528, iar în 2012 nu va depăşi 500. Nu sunt cifre îngrijorătoare, dar de sânge este nevoie în permanenţă, iar numărul donatorilor trebuie să crească, este de părere directorul Centrului Judeţean de Transfuzie Sanguină, dr. Silvia Negomireanu.
„Anul acesta înregistrăm o scădere, zic eu, discretă a numărului de donatori, iar asta se datorează faptului că, în vară, din cauza concediilor, nu am reuşit să facem teren în judeţ, timp de două luni. Acum, în decembrie, situaţia se repetă oarecum, datorită zilelor libere de sărbători, dar şi pentru că vremea capricioasă de la începutul lunii nu ne-a permis să ne deplasăm în judeţ“, a precizat Silvia Negomireanu. Directorul Centrului Judeţean de Transfuzie Sanguină consideră că situaţia ar sta cu totul altfel dacă autorităţile locale şi societatea civilă ar sprijini campaniile de donare a sângelui sau dacă instituţia pe care o conduce ar dispune de un serviciu de promovare al acestora.
„M-am lovit de multe ori de indiferenţa autorităţilor, iar ei joacă un rol important în cadrul acţiunilor pe care le derulăm. Îmi amintesc şi acum un caz semnalat de fostul edil al oraşului Bocşa, care ne-a cerut, într-un an, ajutorul. Era vorba despre un copil bolnav, care avea nevoie de sânge. Ne-am prezentat la Bocşa cu tehnica noastră, iar primarul ne-a pus la dispoziţie spaţiul şi a adunat oamenii pentru recoltarea sângelui. E uşor aşa, când există comunicare şi implicare din ambele părţi. Primarii trebuie să înţeleagă că nu cerem bani, ci avem nevoie de o mână de ajutor în derularea campaniilor noastre, căci, din experienţă vă spun, dacă primarul vrea, se poate. Pe de altă parte, sunt de părere că dacă ar exista un departament de promovare al campaniilor de acest gen, numărul donatorilor ar fi în creştere. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă nici la nivel naţional. Nici nu ştiu când am văzut ultima dată la televizor o reclamă de promovare a donării de sânge! Nu suntem un colectiv mare, dar nu de puţine ori am ieşit în stradă şi ne-am făcut singuri campanie, lipind afişe, pentru că informarea cetăţenilor este esenţială. Oamenii trebuie să înţeleagă de ce avem nevoie de ajutorul lor“, ne-a explicat Silvia Negomireanu.
Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină nu a omis să sublinieze şi importanţa creşterii numărului de tineri donatori, şi asta pentru că majoritatea donatorilor au vârste cuprinse între 35 şi 55 de ani.
Roxana Bălan Nafiru
