Caraş-Severin, Romania

Cele mai numeroase au fost raţele sălbatice, care trăiesc alături de lebede sau lişiţe. „Această specie de lebădă trăieşte şi la noi în ţară, dar exemplarele de aici cel mai probabil au migrat de undeva din nordul Europei. Acolo este mai frig decât la noi şi aproape toate apele au îngheţat, aşa că ele au zburat spre zonele mai calde din centrul şi sudul continentului”, a explicat Viorel Arghiuş. Recensământul se desfăşoară simultan în întreaga Europă, iar datele obţinute sunt centralizate de o organizaţie ecologistă. „Este un program la nivel mondial coordonat de organizaţia WetLands International si urmăreşte estimarea populaţiilor speciilor de baltă. Rezultatele obţinute vor sta la baza unor studii, grafice şi estimări”, a declarat şi Cristi Domşa, unul din participanţii la program.