Nu toată lumea moare de COVID-19! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Gura lumii e slobodă de când se ştie, de astă dată, însă, fără un temei real în ceea ce priveşte decesele cauzate de noul coronavirus. Pentru a închide o dată acest capitol, nu gura lumii, ne-am interesat de situaţia deceselor survenite la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa în această perioadă nefastă, asociată pandemiei!

Astfel, potrivit cifrelor comunicate de conducerea spitalului, începând cu data de 1 martie au fost înregistrate doar 90 de decese până în prezent la SJUR, cazuri de pacienţi care au murit în urma infectării cu SARS-CoV-2. Asta dintr-un total de 475 de decese, ceea ce înseamnă că 385 de pacienţi au murit din cauza altor boli. Suntem, aşadar, departe de ce zice lumea, că acum nimeni nu mai moare de moarte bună sau de alte boli, ci doar de coronavirus.

Pentru comparaţie, am primit şi situaţia deceselor pe 2019, echivalentă perioadei 1 martie – 31 octombrie, iar numărul total al deceselor a fost de 429, pacienţi care au murit din cauza diverselor patologii. Ceea ce merită reţinut este faptul că oamenii nu mai apelează aşa uşor la asistenţă medicală de urgenţă absolut pentru orice, nici chiar în cazul unor pacienţi cu boli cronice. Tot de frică ca nu cumva să se infecteze prin spital cu SARS-CoV-2.

Tot potrivit cifrelor comunicate de SJUR, pentru aceeaşi perioadă asociată cu debutul pandemiei, au fost externaţi 9.222 de pacienţi, iar anul trecut, în aceeaşi perioadă, 1 martie – 31 octombrie, au fost 16.507 externări. E vorba de pacienţi care au fost internaţi şi au beneficiat de asistenţă medicală şi tratament pentru diverse patologii, în secţiile Spitalului Judeţean.

Pentru a înţelege mai bine raportările zilnice, reprezentantul Direcţiei de Sănătate Publică Caraş-Severin, Daniel Botgros, a făcut o precizare referitoare la numărul deceselor comunicate: „Decesele raportate au diferite cauze şi sunt generate de boli cronice, fiindcă nu ne referim acum la accidente, ci la decesele survenite pe fondul unor patologii. De la începutul pandemiei au fost raportate doar decesele puse în legătură cu virusul SARS-CoV-2, adică acele persoane care au decedat şi care sunt asociate şi cu COVID-19. Aceste persoane au comorbidităţi, o patologie diversă pe care au dezvoltat-o de-a lungul anilor, dar au fost şi infectate cu COVID-19. Doar aceşti pacienţi figurează în situaţia pe care noi o raportăm zilnic şi către Prefectură, şi mass-media, şi către forurile superioare, respectiv Ministerului Sănătăţii, Institutului Naţional de Sănătate Publică, etc. Deci, decesele raportate de noi, puse pe seama COVID-19, nu sunt toate decesele înregistrate în Caraş-Severin de când a început pandemia, doar cele asociate noului coronavirus, acestea fiind acum peste 180. Pentru a face lumină, fiindcă, sigur că s-au înregistrat decese COVID-19 şi în afara spitalelor, orice rezultat pozitiv şi orice deces cauzat de noul coronavirus este comunicat DSP-ului. De exemplu, am avut pe cineva care a murit în ambulanţă în timp ce era transportat la Arad. Mai avem cazuri de persoane pozitive care au decedat la Căminul pentru Persoane Vârstnice, fiindcă n-au mai apucat să-i ducă la spital pe aceşti bolnavi, dar decesele acestea ni s-au comunicat nouă, iar pe baza lor noi facem raportările zilnice“.

Aşadar, ideea că autorităţile umflă cifrele sau că mint, cel puţin în legătură cu decesele COVID-19, nu prea are bază reală, fiindcă e exact ca în cazul negării existenţei acestui virus ucigaş. Negarea însăşi este o formă de respingere a adevărului, un adevăr care creează panică, spaimă și nelinişte.

JCS-Alexandra Gorghiu