Caraş-Severin, Romania

BUCHIN – Polițiștii cărășeni s-au văzut din nou nevoiți să folosească dispozitivul de oprire forțată, în cazul unui reșițen de 25 de ani care nu s-a lăsat oprit cu una, cu două. Totul s-a întâmplat sâmbătă noaptea, în jurul orei 2.50, când „polițiștii cărășeni au oprit pe DN 6, în localitatea Buchin, un autoturism al cărui conducător auto a refuzat să oprească la semnalul regulamentar al polițiștilor mehedințeni“!

Potrivit unui comunicat al IPJ Caraș-Severin, întrucât tânărul nu s-a conformat somațiilor legale ale polițiștilor din județul vecin, aceștia au pornit în urmărirea tânărului, din Mehadia până în Buchin, unde a fost oprit forțat, prin folosirea dispozitivului de blocare a trecerii autovehiculelor.

Reșițeanul de la volan a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Surpriza a apărut abia la spital, „unde a fost testat cu privire la consumul de substanțe psihoactive, rezultatul fiind pozitiv pentru una dintre substanțele psihoactive“, informează Poliția Caraș-Severin.

UPDATE. În urma întrebărilor puse de cititori, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Caraş-Severin a revenit asupra comunicatului și ne-a spus că poliţiştii cărăşeni au fost cei care l-au urmărit pe şoferul teribilist până la Buchin, începând din Mehadia, asta după ce acesta nu a oprit la semnalul poliţiştilor din Mehedinţi. Practic, individul a fost urmărit în două judeţe, dar prins de oamenii legii cărăşeni.

JCS-A.M.