E adevărat că bugetarii, după spusele lui Videanu, nu vor merge în 2010 în concediu fără plată, dar mulţi vor fi disponibilizaţi. Fiecare primărie trebuie să dea oameni afară. În toamna anului trecut, Prefectura Caraş-Severin, la solicitarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, a făcut o situaţie a angajaţilor tuturor primăriilor din judeţ, situaţie transmisă apoi Guvernului.
Deşi unii edili susţin că Prefectura e cea care le-ar spune câţi angajaţi să dea afară, prefectul Octavian Ţunea ne-a spus marţi altceva: „Nu intră în atribuţiile Prefecturii să dicteze disponibilizările. Noi doar am transmis situaţia angajaţilor la Bucureşti, iar după ce lucrurile se concretizează le vom transmite criteriile după care primarii să se ghideze atunci când fac disponibilizările“.
Prefectul susţine că în Caraş-Severin mai toate primăriile au angajaţi peste numărul necesar, unele fiind chiar supraaglomerate. „Cele din Dalboşeţ, Bozovici, Teregova, sau chiar Reşiţa şi Caransebeş, au prea mulţi angajaţi. Nici nu au de unde să dea salariile la atâţia oameni. La polul opus se află primăria din Rusca Montană, care are doar patru angajaţi. De mai multe ori primarul de acolo a spus că îi vine să-şi dea demisia, pentru că nu poate face faţă situaţiilor care le au de rezolvat“, ne-a mai spus Ţunea.
Nina Curiţa