CARANSEBEȘ – Odată cu apariția unor cazuri de pacienți pozitivi Covid în Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC), după o acalmie de câteva luni, accesul în spital a fost restricționat sever pentru aparținători. Anunțul a fost făcut de noul director medical, Loredana Liuba, care a cerut înțelegere din partea familiilor pacienților!
Măsura vine în contextul în care medicii estimează o creștere a numărului de cazuri de Covid în săptămânile următoare. Loredana Liuba a explicat când pot veni aparținătorii la cei internați în spitalul caransebeșean, dar și ce le pot aduce acestora și în ce condiții: „Într-adevăr, în perioada când nu am mai avut pacienți Covid s-au relaxat un pic regulile de vizitare, aparținătorii au avut un pic mai multă libertate. Pentru că estimăm ca numărul pacienților pozitivi să crească în lunile următoare, îi rugăm pe aparținători să ne ajute. Asta înseamnă că la pacienții pozitivi la Covid nu se fac vizite decât în situații excepționale, când se va discuta cu șeful de secție sau cu medicul de gardă și e un caz mai deosebit. Pentru ceilalți, avem două ore, dimineața între 11 și 12 și după amiaza între 16 și 17, când aparținătorii pot veni cu bagaje la poartă și infirmierele vor coborî și vor lua bagajele. Avem rugămintea să se respecte aceste ore, să nu fie du-te vino la orice oră. Pentru pacienții non Covid vizitele se fac între orele 15-17, doar un vizitator la pacient, 15 minute, obligatoriu echipat cu echipamentul pe care îl asigurăm noi. Rugăm aparținătorii să ne înțeleagă. O altă rugăminte, se aduc pacienților cantități foarte mari de apă, de mâncare, rugăm să se țină cont că pacientul Covid este un pacient bolnav, nu se alimentează ca un om sănătos, noi ca și spital asigurăm hrana, apă. Să nu aducă multe alimente, e cald, se distrug”.
Pe de altă parte, directorul medical al SMUC a dat asigurări că spitalul nu se va închide pentru pacienții cronici, chiar dacă a fost desemnat unitate suport Covid. „Nu închidem spitalul! Suntem spital suport Covid, tratăm atât pacienții Covid, cât și pe cei cu patologii non Covid. Pot veni la Urgențe, sunt zone separate pentru ambele tipuri de pacienți, sau în ambulatoriul integrat, cu bilet de trimitere de la medicul de familie. Pacienții non Covid nu interacționează cu cei Covid!”, a fost mesajul prin care directorul medical Loredana Liuba a ținut să-i liniștească pe cei care au nevoie de spital.
JCS-R.M.