CARAŞ-SEVERIN – Nelu Popa mărturiseşte că-i place mai mult politica firului ierbii, la Reşiţa, şi că aşa cum i-a promis lui Marcel Vela, vrea să facă treabă alături de Romeo Dunca, despre care spune că ne va surprinde cu viteza de a dezvolta lucruri!
Rezultatele lui Nelu Popa, faptul că e tot mai prezent şi din ce în ce mai mulţi îl văd ca pe un motor al PNL în judeţ, au ridicat întrebarea dacă nu cumva acesta ar fi tentat de funcţia de preşedinte al formaţiunii.
„Dacă ne uităm pe rezultatele ultimelor alegeri, Reşiţa a performat foarte bine şi la alegerile locale şi la alegerile parlamentare, asta e realitatea, apreciază şeful administrativului reşiţean. Însă aici trebuie menţionate două lucruri. Primul este legat de faptul că eu am făcut o promisiune lui Marcel Vela, că vreau să lucrez împreună cu Romeo Dunca, în tandem Primăria Reşiţa şi Consiliul Judeţean, şi avem deja proiecte în care ieşim din arealul Primăriei Reşiţa şi al judeţului. Şi că nu mă interesează o poziţie de conducere în Partidul Naţional Liberal Filiala Caraş-Severin, pur şi simplu pentru că nu pot să-i dedic timp şi nici n-am disponibilitatea, ca să fiu sincer cu dvs, să mă duc pe la filiale, să mă cert cu toţi primarii şi cu toţi liderii politici de pe la Dalboşeţ, de pe la Goruia şi de pe nu ştiu unde. Nu mă interesează chestia asta! Şi doi, tocmai proiectele pe care le avem în derulare în următorii trei, patru ani nici măcar nu-mi permit asta fizic. Nu mi-am dorit niciodată asta“.
Edilul spune că, mai mult decât atât, au existat discuţii şi de alte niveluri: „M-au întrebat alţii şi de alte chestiuni din sferele mai rarefiate, din stratosferă, dacă nu vreau să merg la Bucureşti. Şi am răspuns într-un mod de glumă, dar vorbind foarte serios, că dacă se mută Guvernul României la Văliug, atunci s-ar putea să fiu interesat de o poziţie în Guvern. Dar doar dacă se mută la Văliug. Şi nu cred că e cazul. (…) Eu nu m-aş implica în politica asta mare, pe mine mă ameţeşte. Mie îmi place politica asta la firul ierbii, aici, mă descurc mai uşor“.
Primarul Reşiţei a pus accentul pe ceea ce trebuie făcut în teritoriu, pe promisiunea făcută lui Marcel Vela, că va face treabă alături de Romeo Dunca. Mai mult decât atât, fiind un fel de profesor de administraţie publică pentru preşedintele Consiliului Judeţean, a mărturisit că i-ar da „elevului“ Dunca nota 10+: „Romeo Dunca învaţă foarte repede şi veţi fi surprinşi de viteza cu care va dezvolta lucrurile în judeţul Caraş-Severin, asta o spun cu siguranţă. Este un om care învaţă extrem de repede lucruri“, a încheiat Nelu Popa.
JCS-Antoniu Mocanu