REȘIȚA – Pentru multe lucruri spunem mereu că nu avem timp, în timp ce pentru altele credem că avem tot timpul din lume. Paradoxal, aşa ne amăgim toţi.
Nu am întâlnit pe cineva căruia clipele să îi fie subjugate. Nu există oameni care să nu regrete că nu au acționat corect atunci când trebuia și au cedat, nu au plecat cu omul pe care l-au iubit, nu au învățat ceea ce le plăcea, nu au călătorit unde şi-au propus, nu și-au trăit visul, fiindcă de fiecare dată când trebuiau să-și materializeze propriile dorințe au crezut că vor avea timp pentru mai târziu. Credem că avem tot timpul din lume, de aceea ne agăţăm de un mâine care nici măcar nu ne aparţine. Uităm să ne bucurăm de noi, de cei din jur, de ceea ce avem azi. Şi lucrurile se amână. Uneori le reparăm, le regăsim sau le continuăm. Alteori, acel mai târziu poate deveni prea târziu. Să trăieşti un vis, să faci ceva ce îţi place, să îţi oferi o bucurie, să simţi un moment. Adevărul este că dacă nu simţi nişte lucruri atunci când trebuie, mai târziu e prea târziu. Poate prea târziu să mai găseşti oameni de calitate, succes, uşi deschise, împlinire.
Ceea ce uităm mereu, şi este firesc în realitatea nebună în care trăim, este că unele lucruri trebuie să le trăim atunci când avem şansa: la 5 dimineaţa sau într-o zi de toamnă. Ştiu că există expresia, pe care o mai transformăm în ghid motivant al propriilor amânări, „mai bine mai târziu decât niciodată“,însă nu se aplică mereu. Uneori, mai târziu, lucrurile amânate nu mai au nici intensitate, nici culoare şi, evident, nici sens. Lucru valabil şi pentru cuvinte. Ce frumos ar fi să îmbrăţişăm mai des cuvintele: mulţumesc, cu ce te ajut?, te iubesc, am încredere în tine, arăţi bine, te înţeleg, am greşit, îmi pare rău. Este adevărat că le spunem de multe ori în viaţă, dar uneori le spunem atât de târziu, prea târziu să mai conteze pentru ceilalţi, sau prea târziu ca să ne mai bucurăm că le-am rostit.
Clipele ce trec nu le vedem, poate de aceea le tot dăm monedă de schimb pentru cele de mai târziu, poate de aceea irosirea lor este mai uşoară. Cel mai trist e atunci când nu îţi dai motive serioase pentru a irosi clipele. Şi atunci în minte, în suflet revin îndoieli, întrebări și temeri de regrete. Te întrebi cum ar fi fost să nu amâni anumite momente și încerci să dai sens unor clipe ce au trecut deja. Cel mai trist e atunci când constaţi că, într-un anume moment, viaţa ţi-a oferit suficient, iar tu ți-ai oferit aşteptarea unor alte momente. Cel mai trist e atunci când considerăm Timpul o banalitate ce ni se cuvine, iar el de fapt este realitatea ce nu se întoarce nicicând pentru noi.
De multe ori nu este târziu pentru multe lucruri pe care vrem să le facem. Dar mereu este târziu pentru regrete şi asta pentru simplul fapt că greşim atunci când credem că o clipă este mai măruntă decât efemeritatea noastră…
Foto i.ytimg.com