Caraş-Severin, Romania

În urma cercetărilor, poliţiştii hunedoreni, împreună cu procurorul au stabilit că autorii au urmărit şi vizat, înainte de această faptă, şi alte unităţi care manipulează valori (case de amanet, bijuterii, case de schimb valutar), de pe raza judeţului şi din ţară. Astfel, camerele de supraveghere ale unora dintre aceste unităţi au surprins imagini cu cei doi, iar oamenii legii au reuşit să intre în posesia acestora.
După modul în care au acţionat, se presupune că autorii nu sunt din zonă, putând proveni chiar din ţările învecinate. Conform declaraţiilor furnizate de şeful IPJ Hunedoara, comisarul-şef Alexandru Drăghici Roşioru, se pare că cei doi suspecţi au căutat şi urmărit unităţi vulnerabile în ceea ce priveşte asigurarea pazei, transportului şi manipulării valorilor.


„La nivelul judeţului Hunedoara şi în ţară s-au declanşat activităţi specifice pentru prevenirea unor fapte similare, semnalându-se pericolul la care se expun administratorii cu privire la siguranţa angajaţilor şi a valorilor din gestiune, în cazul în care nu îşi iau măsurile necesare şi cele prevăzute de Legea 333/2003 privind asigurarea pazei patrimoniului propriu”, a mai precizat şeful IPJ Hunedoara.


Semnalmentele celor doi sunt:
– bărbatul – circa 25-30 ani, 1,75-1,80 m înălţime, astenic, faţa ovală, ten deschis, pomeţii proeminenţi, tuns scurt, cu favoriţi, ochi închişi la culoare, purta mustaţă cu cioc îngrijite, pe lobul şi marginea pavilionului urechii stângi avea un şirag de cercei din metal alb.
– femeia – circa 25 ani, aproximativ 1,75 m înălţime, constituţie grasă, faţa rotundă, ten deschis, păr brunet, ondulat, prins în coadă la spate, mersul greoi (picioarele în formă de X, cu tendinţa picioarelor de a se arcui înspre spate în zona rotulelor).


Persoanele care deţin informaţii despre cei doi sunt rugate să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Mihaela Tămaş