CARAȘ-SEVERIN – O spune ministrul de Interne, Marcel Vela, care a vorbit sâmbătă la Reșița despre programul de guvernare al PNL, „Dezvoltăm România“, în care sunt incluse și proiecte de anvergură care au impact în zona județului Caraș-Severin și a Banatului!
Astfel, pe infrastructură feroviară sunt demarate lucrări noi pe calea ferată Arad-Timișoara-Caransebeş – 7,3 mld. lei și calea ferată Craiova-Caransebeş – 11,2 mld. Lei. Pe rutier este foarte important că este alocată suma necesară pentru Autostrada Dr. Tr. Severin-Caransebeș-Lugoj (142 km, 6,52 mld. Lei).
Potrivit lui Marcel Vela, cele două planuri pentru infrastructură rutieră și feroviară reprezintă axa de dezvoltare și garanția că în următorii 4 ani investitorii din România și din alte state vor avea acces mai ușor în Banatul de Munte, la fel și cei care produc în Banatul de Munte vor avea acces mai ușor spre piețele de desfacere din România și străinătate.
„Și tot în plan economic avem și alte măsuri privind modernizarea drumurilor județene, extinderea rețelelor de gaz, apă și canalizare, investiții în infrastructură medicală, educațională, sportivă. Autostrada care va lega A1 de Calafat evident că va urma cursul actualului Drum European E70, în perioada următoare această autostradă va fi supusă dezbaterii publice, apoi vor urma exproprierile, tot ceea ce ține de alte lucrări. Așa cum am spus sunt deja alocate sumele pentru SF și proiect. Așa cum știți, A6 s-a oprit în centura de la Lugoj de foarte mulți ani și de la Lugoj spre Orșova se circulă în aceleași condiții pe care le știți. Noua autostradă ar veni de la Lugoj pe partea vestică a E70, înainte de Caransebeș, traversează către zona colinară Slatina -Valea Timișului spre Ilova, după acest traseu nu mai cunosc detaliile pentru că e în funcție de relief și de resursele pe care le au la îndemână constructorii“, a mai spus ministrul de Interne.
JCS- Nina Curița