Caraş-Severin, Romania

Autorităţile spun că, până la sfârşitul anului, vor fi distribuite 12 milioane de bucăţi. Rovinieta de o zi este portocalie şi costă între 4 şi 11 euro. Nu este valabilă însă pentru autoturisme şi nici pentru vehiculele de transport de până la 3,5 tone. Posesorii acestor maşini pot cumpăra roviniete mov, valabile o săptămână, cu preţuri între 6 şi 55 de euro.

Cele cu o valabilitate de o lună, sunt verzi şi costă între 7 euro pentru autoturisme şi 143 de euro pentru vehiculele de mare tonaj. Rovinietele pentru un an, sunt cele mai scumpe: de 28 de euro pentru maşinile mici şi 1.200 de euro pentru autocamioane.