Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În timp ce se rostogoleşte peste noi, Timpul îşi caută veşnicii care să îl accepte, iar noi rămânem ceea ce am ales să fim.

Timpul nu omoară nici iubiri, nu desparte nici suflete, nu amână nici savoarea unei cafele cu un prieten, nu te opreşte nici să te joci cu copilul, nu îţi dă peste mâini ca să nu cumperi flori pentru persoana iubită, nu îţi închide telefonul taman când tu vrei să îţi suni mama, nu îţi pecetluieşte gura când trebuie să spui „mulţumesc“ sau „te iubesc“. Noi alegem să facem toate astea.

Gândindu-mă într-o zi la un titlu pentru un articol, m-am trezit uitându-mă pur şi simplu pe geam. În lumea de azi, când toți sunt cu ochii in telefon, să arunci priviri spre un orizont nedefinit pare demenţă curată. Mi-e dor. Mă uit în trecut, mă caut în timp, mă (re)găsesc. În copilărie zâmbeam și eram naivă. Mi-e dor de acea naivitate, de acea vreme. Oftez.  Realizez că sunt în lumea oamenilor mari în care nu prea au ce căuta naivităţile. Mi-am revenit imediat şi mi-am amintit de toate cele câte le aveam de rezolvat şi, evident, iar am dat vina pe timp pentru cele nerezolvate. Este adevărat că timpul se rostogoleşte peste noi şi nu prea are prieteni printre oameni, dar cred că la un moment dat toţi regretăm că nu am fost prieteni cu el. Da, prieteni, de ce nu?! Ştiu că în egoismul nostru l-am opri puţin dacă am avea puteri , i-am tăia din zbor; dar cum nu putem asta, totuşi să ne organizăm altfel şi să ne bucurăm de orice clipă primită în dar am putea.

Cred că orice copil dacă vrea îşi face timp pentru toate aiurelile ce vrea să le trăiască. Orice bărbat îşi poate face timp şi pentru altceva decât serviciu, fotbal, politică. Orice femeie îşi poate face timp pentru ea, la orice vârstă pentru ca aspectul ei să fie frumos, iar formele armonioase. Nu vârsta şi nici genetica nu ne încurcă substanţial, ci lipsa de motivaţie, de iubire de sine şi, binenţeles, de… timp. Un timp pe care îl avem doar dacă vrem să îl avem.

Noi dăm formă Timpului. Noi suntem îmbrăţişările câştigate, cuvintele uitate, bucuriile pierdute, prietenii plecaţi, privirile ascunse, lacrimile tăcute, muzica ascultată, cărţile citite, finaluri şi începuturi. Noi suntem oamenii pe care îi iubim, visele în care credem, clipele ce le irosim, amintirile trăite…

Nina Curița

Adaugă comentariu