REȘIȚA – Şi încă 20 de ani, pe puţin, va fi aşa. Nu pentru că suntem mai proşti, ci pentru că privim lucrurile superficial; nu pentru că suntem inferiori, ci pentru că ne place să fim umiliţi; nu pentru că nu putem fi civilizaţi, ci pentru că nu vrem. Şi atunci este greu să depăşim alte graniţe decât cele geografice. Şi mi-e ciudă. Vrem să înaintăm şi nu facem decât paşi înapoi. Aici. Acolo, printre ei, putem fi şi altfel. Vorbesc de noi şi ei, români şi occidentali.
Am fost câteva zile în afara ţării, nici măcar nu contează unde, şi oricât de mult ai vrea sa te detaşezi, comparaţiile apar mereu. Nu am întâlnit români deloc, spre suprinderea mea, doar poveşti despre ei. Nu doar rele, ci şi bune, chiar multe bune. Sunt străini care ştiu să facă diferenţa, unii chiar pledează pentru schimbarea mentalităţilor în privinţa românilor. Este mult de lucrat la acest capitol. Până la urmă, este o carte ce se scrie, dar multe pagini sunt negre din cauza celor care merg acolo pentru infracţiuni de toate felurile. Este adevărat că nu vă spun nimic nou, dar este derutant. Şi când ţi se mai şi pun întrebări de genul de ce nu vă lucraţi pământurile, de ce vă pleacă medicii, de ce măsurile fiscale alungă investitorii, este enervant.
Iniţial eşti tentat să dai cu pumnul în masă şi să spui: de aia! Pământurile nu se lucrează pentru că românii sunt pe câmpurile voastre cocoţaţi după hamei sau aplecaţi după sparanghel, iar medicii vin acolo pentru că îi luaţi voi. Cât despre măsurile fiscale care îngrijorează pe toată lumea, în loc de răspuns îţi vine să înjuri. Dar apoi, bunul simţ şi logica te împiedică să spui prostii. Realitatea este că România îşi alungă oamenii, iar noi, românii, nu facem nimic care să ne lege de propria ţară. Absolut nimic. Începând de sus în jos, haosul este la orice nivel. Vă dau un exemplu simplu. Când vii pe autostradă, de la vamă sau de la Timişoara până la Lugoj, dacă ai nevoie să alimentezi eşti fiul ploii. Cândva răsare un fel de benzinărie-rulotă făcută de Mol, nici nu îţi vine să parchezi acolo. Aşa ceva nu există în Ungaria, Austria sau Germania. Totul este făcut parcă la mişto, şi ăsta este doar primul exemplu ce îmi trece acum prin cap.
Ajung acasă, deschid televizorul. Ministrul Educaţiei îşi cere scuze „anticipat“ pentru greşelile pe care „le-a făcut“, vicepremierul Shaiddeh este anchetat, avem bani de salarii, ba nu, nu avem, un senator este bătut în platou… Sunt acasăăă! De ce nu am rămas acolo? De aia. Pentru că nu trebuie să plecăm toţi. Da, multă vreme vom fi noi şi ei, la orice capitol. Şi nu ne vom împăca prea curând, poate niciodată. Ne vom gândi că nu vom fi nicicând civilizaţi şi disciplinaţi ca ei şi ne vom consola că ei niciodată nu vor avea spiritul nostru liber…
Foto: secondowelfare.it