Acei egipteni de care pomeneam erau simpli ţărani. Felahi, puţin mai sus pe scara socială decât sclavii antici. Nu ştiau să citească, istorie cu atât mai puţin, geografia lor se întindea pe câţiva kilometri, eventual până la vecinul de peste fluviu. Dar chiar şi aşa, au înţeles ce se afla pe acea navă – trecutul, istoria, moştenirea lor. Nu auziseră de Ramses cel Mare sau de Seti I, dar simţeau un respect instinctiv. O obligaţie morală la nişte oameni zdrenţăroşi, murdari şi inculţi.
Câtă diferenţă faţă de omul modern, educat şi cultivat, cu atâta acces la informaţie şi cu o nepăsare pe măsură… O simplă poveste de demult, care, după cum spuneam, nu are nimic de a face cu mândrul nostru colţ de ţară. Sau are?
Poate că nu avem faraoni, piramide sau temple uluitoare. Dar avem unul dintre cele mai bogate patrimonii istorice din această zonă a Europei. Pardon, ÎNCĂ îl mai avem. Cât timp, nu se ştie. Deşi, ciudat; la cât orgoliu zace în bănăţeanul de rând, la cât de mândru este de istoria sa, ai crede că ar fi mai atent şi mai respectuos cu aceasta.
Da’ de unde! Crede că dacă se bate fălos cu pumnul în piept şi clamează patetic „Io mi-s bănăţan!“ şi-a făcut datoria. E suficient, ce-i pasă lui despre nişte mormane de pietre sau de fier?
Când îşi dă seama că poate şi acestea sunt importante, înjură printre dinţi „moldooltenii“ şi „viniturile“, „miticii“ şi incompetenţa administraţiei. Apoi, fălos aşa cum se cuvine, îşi încrucişează braţele pe piept, încruntă din sprâncene și… atât.
Cel mult, priveşte intrigat la cei câţiva care fac ceva. Pentru că da, avem şi astfel de rarităţi, oameni pasionaţi de trecut, pentru care o poză veche valorează mai mult decât o maşină, oameni cărora le voi dedica un alt articol.
Activitatea lor nu rescrie istoria omului; nu descoperă buricul Pământului şi nici Atlantida în Banatul de Munte; însă păstrează ceea ce avem, măcar pe hârtie. Înseamnă respectul faţă de trecut şi istorie, pe care, din păcate, cei mai mulţi nu îl au (şi nepăsarea e o lipsă de respect, nu?).
Dacă sunteţi curioşi despre ce înseamnă asta, despre povestea cu care am început dar şi multe altele, le puteţi găsi în cartea lui C.W. Ceram, „Zei, morminte, cărturari“.
Nina Curiţa