În clipa de faţă, când spui SRI te gândeşti automat la cazul Voicu şi la modul neclar în care au fost obţinute faimoasele stenograme.
Este îmbucurător să ştim că avem un serviciu de informaţii atât de bine… informat, care stă cu ochiul (şi timpanul) pe ţară. Însă, toate au o limită (cel puţin legală), iar multe dintre activităţile din ultimul timp ale Serviciului se situează într-o zonă nebuloasă.
Dar, să revenim pe plaiurile cărăşene, la cele cinci primării despre care prefectul Ţunea spunea că sunt vizate negativ în noteleSRI. Cred că nu sunt singura curioasă în legătură cu ce presupune acest lucru.
Ce poate să fie atât de important încât să trezească atenţia unei instituţii precum SRI? Oare la respectivele primării se fură cam multe agrafe sau iar a dispărut un sul de hârtie igienică? Sau sunt chestii mai importante, poate demne şi de interesul altor instituţii?
Dacă prefectul ar fi amintit că Poliţia sau DNA-ul ştiu multe, era cu totul altceva. Însă, în aceste condiţii, avertismentul transmis vineri, chiar dacă poate e bine intenţionat, nu pică prea bine, venind pe un ton misterios, cu aluzii la omniştiinţa SRI.
Să se sperie autorităţile locale, să reziste „tentaţiei“ de a sfeterisi banii publici, să tremure la gândul că omniprezentul Serviciu e pe urmele lor? Să fi ajuns SRI o sperietoare publică, de care trebuie să ne temem că „ştie tot“?
Un gârbaci cu care să ţii la respect ţara, aşa cum se practica până acum 20 de ani? Nu vreau să cred că într-o democraţie justiţia şi bunele moravuri nu se pot impune altfel decât speriind lumea cu serviciile secrete.
Asta doar dacă nu cumva „avertismentele“ de acest gen au la origini persoane care ar vrea să se înţeleagă exact acest lucru… Şi atunci, cine să fie oare aceşti oameni care vor să se afle că ei ştiu tot?
Nina Curiţa