Jucătorul aflat în probe la formaţia bănăţeană a mai fost testat în intersezon şi de tehnicianul Petre Grigoraş la Oţelul Galaţi. Chiar dacă a reuşit să marcheze şi un gol pentru Oţelul într-o partidă amicală cu Unirea Urziceni, Grigoraş nu l-a păstrat în lot în vară, susţinând că acesta este mai slab decât mijlocaşii centrali pe care îi are în echipă.
La ieşirea de la antrenamentul de marţi, Peter Omoduemuke a declarat că îşi doreşte să se transfere la Poli Timişoara. Omoduemuke susţine că este prieten cu fundaşul nigerian al lui Poli, Ifeanyi Emeghara. „Dintre jucătorii de la Poli îl ştiu cel mai bine pe Emeghara, e prietenul meu şi un jucător deosebit. Am jucat împreună la Partizan Belgrad”, a adăugat Omoduemuke.