Caraş-Severin, Romania

Conducerea ISU spune că are o colaborare extrem de greoaie cu primarii din judeţ pe linia prevenirii şi stingerii incendiilor.

„Este un dezinteres din partea primarilor, viceprimarilor şi secretarilor. Anul trecut, din 59 de persoane care au fost invitate la ISU pentru pregătire, s-au prezentat doar 19. Nu ne comunică nici măcar refuzul de-a participa, să ştim să ne organizăm“, ne-a spus col. Ilarie Buşe.

În anul 2009 intervenţiile la gospodăriile particulare au însumat 71% din intervenţiile pompierilor militari. Şi asta în condţiile în care a preveni este de opt ori mai uşor decât a interveni, subliniază col. Buşe.

La toate acestea trebuiau să intervină iniţial Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, care este o unitate civilă pe lângă primării. Dar acestea cam lipsesc cu desăvârşire. „Din 77 de SVSU, doar 72 au încadraţi şefi de serviciu şi doar 8 sunt funcţionale“, mai spune Buşe.

Aceasta înseamnă că tot acest dezinteres al primarilor costă bugetul de stat, pentru că pompierii militari trebuie să intervină şi la situaţii în care o maşină, sau 2-3 extinctoare pot rezolva problema.

Ca să nu mai vorbim de pisici sau câini care trebuiesc recuperaţi de prin copaci sau alte părţi şi care pot fi rezolvate exclusiv de SVSU. Doar că, pentru asta, primarii ar trebui să aloce bani în SVSU, voluntarii trebuie să primească tehnologie (cel puţin o autospecială de intervenţie, pompe, găleţi, furtune, lopeţi, extintoare, nisip). Toate acestea ar putea fi achiziţionate prin proiecte europene, aşa cum a procedat Bocşa, numai că nici pe acelea se pare că n-are cine le scrie…

Numai că, suprasolicitarea pompierilor duce la degradarea înainte de vreme a tehnologiei şi parcului auto, care devin suprasolicitate. Mai mult, ISU are şi mari probleme cu personalul. „Stăm foarte rău cu încadrările, dar trebuie să ne descurcăm cu ce avem“, spune col. Ion Ertatu, prim adjunctul inspectorului şef al ISU „Semenic“.

La rândul său, col. Titus Susan, inspectorul şef, recunoaşte că „parcul auto este depăşit în proporţie de 70-80%. Ultimele autospeciale le-am primit în 2003, care au mers la Reşiţa, Caransebeş şi Oraviţa“.