REȘIȚA – Viitoarea stațiune turistică stârnește interesul CJ Timiș, care vrea să investească în zonă. Interes arătat prin vocea președintelui Alin Nica, conform căruia instituția pe care o conduce și-a manifestat dorința de a participa inclusiv financiar la viitoarea stațiune turistică!
„Practic, va fi o stațiune ridicată de la zero, fără concesii urbanistice care să împieteze asupra funcționalității zonei și a serviciilor de acolo. Va fi un model de investiție în acest gen de activitate”, a declarat șeful CJ Timiș în cadrul recentei prezențe la Reșița.
Nica a vorbit și despre interesul CJ Timiș pentru două proiecte de infrastructură rutieră care ar înlesni accesul timișenilor și arădenilor la facilitățile turistice din Caraș-Severin. Este vorba despre drumul care leagă județul Timiș de Caraș-Severin în zona Tomești-Voislova, care traversează o zonă montană foarte pitorească, și lărgirea la patru benzi a drumului Timișoara-Buziaș-Berzovia.
Omologul său de la CJ Caraș-Severin, Romeo Dunca, e mândru că Banatul Montan a fost ales Destinația Turistică a Anului. Asta înseamnă că nu doar vecinilor le place în Caraș-Severin. Cum nici Nica nu e singurul îndrăgostit de Nedeia. Mai demult, s-a dus la ea pe bicicletă, însă, pe viitor, vrea să vină și cu partea leului.
Banatul Montan, destinație turistică și loc de relaxare precum Semmeringul pentru vienezi. Comparația îi aparține primarului Ioan Popa care observa că distanța de la Timișoara până pe Semenic, Muntele Mic ori Nedeia e similară celei de la Viena la Semmering. Aceasta este principala destinație a vienezilor, pentru că e cea mai apropiată de ei. Iar oamenii care trăiesc în aglomerări urbane au nevoie mai mult decât cei din zone mai aerisite de a-și compensa tumultul unei săptămâni cu două-trei zile de relaxare. De aceea vienezii iau Semmeringul cu asalt. Iar Banatul Montan e de multă vreme destinația turistică a timișenilor și arădenilor.
„Din nefericire, după Revoluție, toate investițiile din zonele turistice ale Banatului Montan au fost abandonate și au lăsat loc unor sâmburi mici, privați. Dar ei nu pot duce infrastructura din care, evident, principalii beneficiari sunt tot administrațiile publice prin taxele care se întorc la ei”, a spus primarul Reșiței. În opinia sa, beneficiile sunt de ambele părți și trebuie materializate.
Idee îmbrățișată și de primarul Timișoarei, Dominic Fritz, așa cum Nica a îmbrățișat-o pe Nedeia. Fritz crede că Timișoara va fi mai puternică și mai atractivă cu cât mai puternică și mai atractivă va fi Reșița și celelalte destinații din zonă. „În 2023, când Timișoara va fi capitală culturală europeană, se va vedea dacă va funcționa această strategie de a se potența reciproc. Deja suntem în discuții pentru că vrem ca asta să se reflecte și în programul cultural al Reșiței. Vrem să profite și Reșița, pentru că Timișoara și județul Timiș au nevoie de un Banat Montan atractiv”, a încheiat Fritz.
JCS-Ionel Ivașcu