Calitatea unui film stă în poveste, cât şi în felul cum o vedem… Cinematograful „Dacia“ din Reşiţa a fost uitat şi de reşiţeni şi de „România Film“.
Ultima investiţie făcută aici a avut loc acum cinci ani de zile, când s-au modernizat grupurile sanitare şi holurile. Spunem că a fost uitat şi de reşiţeni pentru că tot mai puţini îi calcă pragul.
„În ultima săptămână, având în vedere că la „Dacia“ rulează filme doar vineri, sâmbătă şi duminică, am avut aproximativ 40 de vizitatori. Cei mai mulţi dintre ei au vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani“, a spus Maria Mihalcea, administratorul cinematografului „Dacia“.
Preţul întreg al unui bilet costă doar 5 lei, iar la reducere 3 lei. Mult sau puţin? Probabil că nu foarte mult, dar reşiţenii preferă să copieze filmele de pe internet. Poate că oamenii preferă filmele imediat după premieră şi la câteva luni după, iar la Reşiţa filmele ajung mult prea târziu.
Motivul? Tot banii. În România nu se fac decât trei sau patru copii ale unui film, pentru că este costisitor, iar primele oraşe în care filmele ajung sunt oraşele mari… abia apoi la Reşiţa. „Viaţa cinematografului ar putea fi schimbată dacă ar fi preluat de autorităţile locale care să investească în el“, a concluzionat dna Mihalcea.
Anca Preda
