REŞIŢA – Primarul Reşiţei a dezvăluit câteva iniţiative importante pentru urbe, pentru care s-au făcut deja paşi serioşi transpunerii în realitate. Vorbim despre funicular, poduri pietonale, promenade, drumuri de legătură, cicloturism, piste de biciclete, reabilitări şi modernizări în Govândari!
„Mai avem fişe de proiecte care au fost avizate de către Agenţia de Dezvoltare Regională Timişoara, precizează Ioan Popa, primarul municipiului Reşiţa. În linii mari, ar fi trei proiecte foarte importante, pe lângă care mai avem şi altele. Primul, pe mobilitate urbană alternativă, cuprinde funicularul, malul drept al Bârzavei, opt poduri pietonale. Un proiect de circa zece milioane de euro, care este scos la ora actuală la licitaţie pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, pentru studiul de fezabilitate, documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii şi proiectul tehnic“.
Şeful administrativului reşiţean a vorbit şi despre investiţia care va branşa platoul Secu la civilizaţie: „Este un proiect care presupune realizarea reţelelor de apă şi canalizare la Lacul Secu, peste care ulterior se va face, pe cei 9 kilometri, o pistă de biciclete, trotuar şi continuarea acestei piste de cicloturism până la Văliug, pe Valea Bârzavei“.
Pentru lucrările din interiorul cartierelor există altă fişă pentru finanţare: „Al treilea proiect foarte important este de reabilitare şi modernizare alei şi zone intra-blocuri, în cartierul Govândari, Micro 2, 3 şi 4. Acestea sunt trei fişe de proiecte care la ora asta sunt deja lansate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, pe studiu de fezabilitate şi proiect tehnic. Podurile pietonale metalice sunt prinse, împreună cu funicularul, în acea fişă aprobată de ADR, în care am scos la licitaţie proiectarea lor şi eu cred că timpul de proiectare este undeva la 8-12 luni, deci în primăvara anului viitor vom scoate la licitaţie execuţia. Cam ăsta e timingul. Tot aici intră şi continuarea promenadei pe malul drept al Bârzavei“, a încheiat edilul.
De altfel, consilierii reşiţeni au votat săptămâna trecută solicitarea unui acord de principiu din partea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA pentru o suprafaţă de teren de 670 de metri pătraţi, pentru realizarea unui drum în cadrul proiectului „Amenajare spaţiu de agrement urban, inclusiv străzi şi utilităţi, precum şi interconectarea zonei marginalizate Mociur cu cartierele Centru şi Govândari printr-o promenadă, pistă de biciclete, reabilitarea şi crearea de noi facilităţi de acces pietonal“. Terenul este în domeniul public, în proprietatea statului român, în administrarea Ministerului Transporturilor, fiind luat în concesiune de către cei de la CFR.
JCS-A.M.