Caraş-Severin, Romania

Măsura a intrat în vigoare de la data de 1 ianuarie, însă mulţi cetăţenii nu cunosc încă reglemetările noi. Aşa se face că unii se prezintă la compania asiguratoare cu dovada de la Poliţie în dosar. Este şi cazul lui Buce Romeo Cristian, care a trecut înainte pe la Serviciul de Constări şi abia apoi la asigurator. „Nu am ştiut de noua măsură şi am mers la Poliţie ca să mi se constate daunele. N-am fost implicat într-un accident, maşina a fost avariată în timp ce ieşeam dintr-un garaj”, a spus Buce Cristian. Mai mult, acesta a declarat că a trecut înainte pe la firma la care era asigurată maşina şi aceştia i-au spus că trebuie să prezinte documentele în orginal emise de Poliţie. Peter Onişor, reprezentant al unei companii de asigurare a declarat că cetăţenii au primit informaţii eronate din mass-media. „Oamenii au fost prost informaţi de la televizor, în special, cu privire la măsurile noi introduse de la începutul anului. Compania asiguratoare se ocupă de constatare, însă numai în cazul în care nu sunt implicate terţi. Dacă şoferul care are CASCO loveşte maşina de un gard, un stâlp sau cade cu ea în şanţ, vine direct la noi, dar dacă e implicat într-un accident cu un alt autoturism, trebuie să cheme Poliţia, care face constatările”, a explicat Onişor. În aceeaşi situaţie cu şoferii care sunt implicaţi în accidente fără ca altă maşină să fie prezentă sunt şi cei care îşi găsesc maşina avariată în parcare.

Bogdan Buburuz