REȘIȚA – Natalija Bozilovic, fundașul dreapta al celor de la ACS Banat Girls Reșița, a fost operată cu succes de medicii sârbi, după ce a fost diagnosticată cu o tumoare pe creier, iar acum urmează perioada de recuperare!
„Greul a trecut, operația a fost realizată cu succes. Unitatea de care s-a dat dovadă pe tot parcursul campaniei este, fără doar și poate, ceva ce nu poate fi trecut cu vederea, am dat dovadă că fotbalul nu e doar un sport, ci un puternic fenomen social care unește, indiferent de așa-zisele diferențe dintre noi. Din fericire, unitatea noastră, alături de priceperea doctorilor și puterea Natalijei au dat roade, datorită faptului că în ultimele zile a dat semne ca fiind mai bine, a primit OK-ul celor 9 medici responsabili de ea pentru a fi operată. Urmează perioada de recuperare, proces cel puțin la fel de important ca și operația în sine, Nati s-a ținut tare și a ajuns până în salonul ei pe propriile picioare, dovedind încă o dată ceea ce pentru noi era deja foarte clar, faptul că este o învingătoare. Mulțumim tuturor celor implicați pentru solidaritatea arătată, vom continua strângerea de fonduri, până duminică, tot atunci vom prezenta și suma strânsă, necesitățile recuperării și vă vom ține la curent cu starea ei. Nati, te așteptăm cât mai curând pe teren, lângă noi!”, este mesajul clubului postat pe pagina de Facebook a ACS Banat Girls Reșița.
JCS-Ștefan Moraru