Caraş-Severin, Romania

Cele două echipe se află în stări total diferite. CFR, beneficiind de puternicul sprijin financiar a lui Arpad Paszkany, trece prin cea mai bună perioadă din istorie, conducând autoritar campionatul. În schimb Universitatea, echipa fanion a oraşului, proaspăt revenită pe prima scenă, trece prin momente delicate, fiind lanternă roşie, cu o singură victorie în campionat, dar totuşi o victorie împotriva Stelei. Ambele echipe iau meciul în serios, CFR s-a antrenat toată săptămână cu uşile închise, în timp ce Universitatea a vrut să se pregătească pe nocturnă la Mogoşoaia, dar nu a reuşit din cauza unei greşeli a Tarom-ului. În ciuda faptului că Universitatea are o activitate de 51 de sezoane în prima ligă, CFR domină în duelurile directe din acest eşalon. Feroviarii au nouă victorii în faţa şepcilor roşii, care au doar trei, iar opt întâlniri s-au terminat la egalitate.