Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Clădirea Muzeului Banatului Montan din Reșița se află într-un amplu proces de reabilitare, lucrările fiind realizate în prezent în proporție de aproximativ 70–75%. Potrivit managerului instituției, Livia Magina, intervențiile continuă în interiorul clădirii, în timp ce lucrările exterioare sunt temporar sistate din cauza condițiilor meteo!

„Lucrările de reabilitare ale clădirii muzeului, cel puțin în exterior, s-au oprit deocamdată din cauza condițiilor de mediu, însă în interior se lucrează în continuare.“, a declarat Livia Magina. Constructorul este implicat în amenajarea birourilor și a sălilor de expoziție, iar o parte importantă a instalațiilor a fost deja finalizată. „S-a realizat instalația termică, iar instalația electrică este aproape finalizată în totalitate.“, a precizat managerul Muzeului Banatului Montan.

În ceea ce privește lucrările la exterior, acestea ar urma să fie reluate în perioada următoare. „În exterior, lucrările ar trebui să se încheie cât de curând și sperăm că suntem în termen.”, a mai spus Livia Magina. La finalul procesului de reabilitare, clădirea muzeului va oferi condiții moderne atât pentru public, cât și pentru activitatea muzeografică. „Cum va fi la final? Frumos! Mai cald, mai minunat!“, a afirmat managerul, subliniind îmbunătățirile aduse confortului și funcționalității spațiilor.

Reprezentanții Muzeului Banatului Montan speră ca, odată cu finalizarea lucrărilor, evenimentele culturale și lansările editoriale să poată fi organizate din nou în sediul instituției, într-un spațiu complet reabilitat și adaptat standardelor actuale.

JCS-Denis Dutca

Adaugă comentariu