HERCULANE – Recent, o bucată din versantul aflat în apropierea Băilor Neptun s-a prăbuşit peste un zid al unei încăperi. Asociaţia Locus cere intervenţia de urgenţă a autorităţilor!
La Herculane, inevitabilul s-a produs! Muntele a căzut peste fostele Băile Neptun. În repetate rânduri, arhitecţii de la Asociaţia Locus care derulează Herculane Project au sesizat de mult timp acest pericol. Versantul din apropiere nu a fost pus nici până acum în siguranţă, cu toate plângerile făcute de acest ONG de aproape 5 ani. Echipa Asociaţiei Locus cere ajutorul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, pentru că există un real pericol nu numai pentru aceste clădiri de patrimoniu, dar şi pentru trecători.
„Din seria luptelor pe care le ducem… muntele ne cade pe casă… De-a lungul celor 5 ani de activitate am făcut nenumărate cereri către diverse autorități responsabile de administrarea zonei împădurite, inclusiv cele centrale, pentru a aloca fonduri și pentru a pune în practică un proiect de punere în siguranță și consolidare a versantului. Acest versant reprezintă un factor de degradare pe care noi, ca ONG, nu îl putem înlătura, din păcate. Costurile sunt foarte mari, iar lucrările trebuie executate de firme specializate în astfel de lucrări de mare anvergură. Instabilitatea versantului, în special în sezonul rece și ploios, este un pericol nu doar pentru clădire, ci și pentru trecători. Următorul pas este că vom face o cerere și către IGSU – Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă România, prin care vom cere sprijinul și vom expune situația la fel cum am expus-o și până acum“, au precizat cei de la Locus.
Potrivit acestora, versantul nu trebuie stabilizat prin ridicarea unui zid, ci prin curățare, prin plasare de plase de protecție și executare plase de protecție entierozională a pantei.
JCS-Nicoleta Moraru
Foto: Vlad Ciurea