Mundo Reșița, victorie cu Foresta Armeniș - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – La finalul săptămânii trecute, ACS Mundo Reșița a înregistrat prima victorie din acest campionat și a trecut cu scorul de 5-3 de Foresta Armeniș, în etapa a XIX-a a Ligii a IV-a Caraș-Severin!

Echipa pregătită de Cristian Chitucea a bifat prima victorie încă din turul campionatului, dar a pierdut acel meci cu scorul de 3-0 la masa verde, deoarece a folosit un jucător sub limita de vârstă.

După acest meci, Foresta Armeniș a coborât pe ultimul loc, iar tânăra echipă a celor de la Mundo a urcat pe 11, cu 4 puncte. Din acest campionat mai sunt de disputat încă trei etape.

„În prima repriză, copiii au început jocul mai temători. S-a văzut că și-au dorit victoria, deoarece era un duel al ultimelor echipe clasate. Au știut faptul că dacă vor câștiga vor trece în clasament peste echipa din Armeniș. În prima repriză am luat trei goluri din faze fixe, iar în partea secundă copiii s-au mobilizat și au reușit să revină de la scorul de 3-1 pentru Foresta. De remarcat este faptul că timp de 90 de minute a apărat portarul nostru Darius Poptelecan, născut în anul 2007. Pe lista marcatorilor au fost doi jucători născuți în anul 2007, Marcus Podină și Tirean Petrică. La final, băieții au fost foarte bucuroși, deoarece este prima victorie clară a lor. Acest succes îi va ajuta foarte mult la moral și cred că victoria aceasta este încununarea progresului lor. S-a văzut în joc de-a lungul meciurilor din retur că evoluția lor a fost tot mai bună, scorurile au devenit mai strânse, iar celelalte echipe au trebuit să depună un efort mai mare ca să ne poată învinge. Sper că acești copii vor munci în continuare la fel, este abia începutul drumului și până la urmă, scopul nostru este formarea de jucători. Cu siguranță că după această victorie ei vor fi și mai determinați. Ne propunem ca, în ultimele trei etape care au mai rămas de disputat, acești copii să crească în evoluții. Este normal să ne dorim să câștigăm, dar rezultatul nu este primordial. Încercăm să creăm o mentalitate de campion”, a declarat Cristian Chitucea, antrenor-jucător al echipei reșițene.

Mundo: 77. Poptelecan Darius, 2. Maeru Dragoș, 4. Cîrlugea Alexandru, 8. Salariu Robert, 10. Căldăraș Alexandru, 3. Tirean Adrian, 19. Benke Desideriu, 9. Stanciu Andrei, 15. Crăciun Darian, 17. Chitucea Cristian și 5. Tronciu Casian. Rezerve: 19. Tirean Petrică, 6. Dalipi Alen, 11. Podină Marcus, 20. Dobrescu Darian, 14. Jianu Valentin, 28. Dușcaș Emanuel și 7. Mema Marian.

JCS-Ștefan Moraru