Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Pandemia a afectat și clubul Mundo Reșița, dar oficialul Nicu Belcea speră ca din primăvară lucrurile să intre pe un făgaș normal!Clubul lui Lucian Dobre va participa la începutul lunii februarie la primul turneu din 2021. Mundo Reșița s-a înscris cu câteva echipe la Cupa Campionilor, un amplu turneu de fotbal la nivel de juniori, care va fi organizat la Braşov în perioada 1-5 februarie. Oficialul celor de la Mundo, Nicu Belcea, a vorbit și despre activitatea clubului din pandemie, dar și despre planurile de viitor ale echipei conduse de Lucian Dobre.

„Anul 2020 fost unul în care baza noastră principală, fostul teren Arsenal, a intrat în conservare, deoarece, după cum bine se ştie, în luna ianuarie a anului trecut Primăria Reşiţa a reuşit să obţină o finanţare de 1,5 milioane de euro pentru reabilitarea întregii baze sportive. Automat, investiţiile planificate de clubul nostru nu-şi mai aveau rostul, deoarece practic se rade totul şi se pleacă de la zero. Ne-am reorientat către baza sportivă de la Măureni, unde avem un nucleu foarte bun de copii, iar primarul Brian Filimon este un pasionat al fotbalului, chiar un fotbalist încă activ. Ne-a susţinut şi ne-am reorientat oarecum către baza sportivă de la Măureni. Din păcate, ca minusuri, pe lângă activitatea perturbată aş putea adăuga faptul că unii dintre copii, la fel ca la alte cluburi, au abandonat sportul de performanţă, iar numărul copiilor a scăzut puţin în toate centrele noastre. Sperăm ca, odată cu începerea şcolilor şi după ce pandemia va intra pe o pantă descendentă, copiii să revină către sport, către mişcare. Ca o parte pozitivă, aş vrea să remarc cooptarea managerului clubului nostru, Lucian Dobre, în Consiliul Local Reşiţa. Munca lui şi a echipei lui a fost apreciată, şi ne bucurăm pentru acest lucru. Sperăm ca, din noua postură, el să facă cât mai multe pentru oraş, şi implicit clubul nostru să se poată dezvolta aşa cum ne dorim”, a spus Nicu Belcea.

„Ne-am planificat să începem în grupuri restrânse, afară, pe terenul de la Arsenal şi pe terenul de la Măureni, bineînţeles cu respectarea tuturor normelor de prevenţie. În momentul de faţă avem patru centre: cele principale de la Reşiţa, unde de pregătirea copiilor se ocupă Lucian Dobre şi Cristian Chitucea, alături de ei fiind şi Doru Ursu, care s-a alăturat clubului nostru în decembrie anul trecut. Chiar dacă este un binecunoscut mărşăluitor cu performanţe în acest domeniu, Doru are o specializare pe fotbal, iubeşte fotbalul şi copiii. Ne-am bucurat că s-a alăturat proiectului nostru. Bineînţeles, ne bucurăm că îl avem şi pe Lucian Popa, care a revenit alături de noi după o perioadă de inactivitate impusă de probleme de sănătate în familie. De zona Bocşa-Măureni se ocupă tot Lucian Dobre, asistat de Cristian Chitucea şi Lucian Popa. Centrul de la Teregova şi-a oprit momentan activitatea, deoarece, din păcate, aici nu am reuşit să mişcăm puţin lucrurile pe partea administrativă. Terenul de acolo nu a beneficiat deocamdată de îmbunătăţirile care au fost solicitate la început şi pe care ne bazam. Aşteptăm ca, odată cu începerea primăverii, să se mişte şi acolo lucrurile, şi să beneficiem de condiţii acceptabile pentru a reîncepe activitatea şi la Teregova. Ca o paranteză, noi am dat anul trecut ca sigură deschiderea unei filiale la Băile Herculane. Ne-am înţeles cu autorităţile locale să ne sprijine pe partea de logistică, teren şi sală, am găsit inclusiv un profesor de sport foarte inimos, dar, din cauza valului doi de coronavirus din toamna anului trecut, am fost nevoiţi să amânăm pentru primăvara acestui an. Speranţele noastre legate de 2021 ar fi în primul rând să reînceapă competiţiile. De asemenea, intenţionăm să deschidem filiale în alte două oraşe din judeţ. Suntem în discuţii cu autorităţile locale din oraşele respective. Practic, vrem să avem acoperire în tot judeţul şi vrem să descoperim tot ce este mai bun. Recent ne-am deschis o filială și pe Valea Bistrei. După cum se ştie, din judeţ au apărut fotbalişti foarte buni, care au ajuns inclusiv la echipa naţională”, a mai adăugat Belcea.

JCS-Ștefan Moraru