Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Etapa a II-a a grupei I a Diviziei B la șah pe echipe de seniori, la masculin, a avut loc sâmbătă, 28 august, în Sala Polivalentă din Reșița!

Desfășurată la patru mese (trei seniori si un junior), la un control al timpului de 90 minute/40 mutări, apoi 15 minute toate mutările cu increment de 30 secunde de la mutarea 1, întâlnirea a cuprins echipele Muncitorul Reșița II (în componență Drăgoi Albert Marian, Stîngu Alin, Hock Gheorghe Mihai și Korcsek Alexandru David) si Universitatea de Vest II Timișoara (în componență Cazan Andrei, Buzuriu Răzvan Florin, Sântimbrean Mihnea Nicolae și Sântimbrean Bogdan Iacob).

După victoria rapidă a lui Sântimbrean Mihnea asupra lui Hock, la masa III, se părea că oaspeții se vor impune ușor. A urmat o victorie clara a lui Drăgoi împotriva lui Cazan la masa 1, apoi o victorie frumoasă cu o combinație elegantă de final a lui Korcsek asupra lui Sântimbrean Bogdan lacob la masa IV și Muncitorul trecea în avantaj. La masa a doua, Stîngu a reușit să reziste în fața lui Buzuriu. Aflată în avantaj cu un pion, dar în criză de timp Alin Stîngu a remizat securizând victoria echipei Muncitorul Reșița cu 2,5 la 1,5.

De remarcat că în afara lui Hock, toți ceilalți jucători au fost juniori mici, ambele echipe dorind să-și verifice viitoarea generație de șahiști, a cărei valoare ridicată, confirmată și de nivelul jocului etalat, dă speranțe pentru viitorul șahului bănățean.

Arbitrajul a fost asigurat de către arbitrul de lot național Bolintiș Mihai, ajutat de marea maestră Ionescu Irina.

„A fost o competiție care și-a schimbat din acest an formatul, de la un sistem turneu centralizat cu toate echipele într-o singură locație timp de 7-9 zile, la meciuri individuale, cum sunt de exemplu la fotbal sau la alte sporturi. Meciuri în care o echipă este gazdă, iar cealaltă este vizitatoare. Muncitorul Reșița II a fost gazdă, iar oaspete a fost echipa UVT II Timișoara. UVT are o echipă de Superligă și a înscris și în Divizia B o echipă de seniori, care are în componență și juniori. Această competiție a fost organizată cu scopul pentru a forma jucători tineri, deoarece turneele de șah clasic au fost foarte puține în ultima vreme. Lipsa meciurilor și-a spus cuvântul asupra șahiștilor, fapt ce s-a văzut la Campionatul Național individual de juniori din primăvară. Sperăm să continuăm colaborarea cu echipele din Timiș, deoarece sunt foarte mulți jucători valoroși în Banat. După această competiție ar trebui să urmeze la început de octombrie Memorialul Corneliu Bușu, asta dacă vom găsi sponsori. Deja suntem în tratative cu un sponsor mai vechi de-al nostru. Între 14-25 octombrie vom avea Divizia A și sperăm ca Muncitorul Reșița să participe și să se mențină în acest eșalon valoric al șahului românesc. Echipa noastră este compusă integral din jucători din Caraș-Severin, cu o mică excepție, la masa I îl avem pe marele maestru Vadim Shishkin de la Kiev, care este și campion mondial de veterani”, a declarat Mihai Bolintiș, președintele Asociației Județene de Șah Caraș-Severin.

JCS-Ștefan Moraru