REŞIŢA – În etapa a XIX-a a Ligii I de fotbal în sală, Muncitorul Reşiţa – KSE Târgu Secuiesc 4-3 (2-3).
După două deplasări consecutive în Moldova, Muncitorul Reşiţa a reapărut în faţa propriilor suporteri cu ocazia meciului de campionat cu KSE Târgu Secuiesc. În cursa pentru play-off, echipa reşiţeană s-a mobilizat şi a făcut un joc bun în faţa unui adversar capricios.
Oaspeţii au deschis scorul în minutul 3, iar după ocazia lui Doană, Muncitorul reuşeşte egalarea în minutul 10, prin Mitru. Nu trece decât un minut şi oaspeţii revin la conducere, gazdele aleargă din nou după egalare, Breşneni şi Ilaş fiind aproape de gol. KSE Târgu Secuiesc se desprinde la 1-3 în minutul 13, însă Liuba, cu un şut bine plasat reduce din diferenţă un minut mai târziu. După pauză, impulsionaţi şi de public, reşiţenii înclină balanţa în favoarea lor. Mai întâi, în minutul 26, egalează după ce Casian Doană şutează spre poartă, mingea este deviată şi Costescu înscrie de lângă bară. Muncitorul trece în avantaj în minutul 29, când Liuba îi pasează excelent lui Ilaş pentru 4-3. Până la final, reşiţenii au trimis de două ori mingea în bară. Victoria de sâmbătă o urcă pe Muncitorul pe locul 7 în clasament, cu 19 puncte.
„Am pregătit foarte bine acest meci toată săptămâna, a spus antrenorul Viorel Lolea. ţin să mulţumesc acestor băieţi minunaţi pentru spiritul de luptă de care au dat dovadă. Aveam nevoie ca de aer de aceste trei puncte, pentru a putea spera să intrăm în play-off pe ultima sută de metri. ţin să mulţumesc numerosului public prezent şi la acest meci la Sala Polivalentă din Reşiţa. Aş vrea să trag şi un semnal de alarmă în privinţa echipei noastre, deoarece e tot mai greu să ne autofinanţăm şi de aceea solicităm ajutorul oficialităţilor locale şi judeţene să vină lângă aceşti băieţi minunaţi“.
Muncitorul Reşiţa: Giurcanu, Doană, Bârcean, Ilaş, Breşneni, Costescu, Rarinca, Sturzu, Mitru, Crăguia, Matei, Liuba.