Caraş-Severin, Romania

În primele nouă luni ale acestui an, angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin au efectuat 2.481 de controale şi au aplicat un număr de 1.862 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 690.600 de lei. Inspectorii din cadrul Serviciului Control Relaţii de Muncă au aplicat sancţiuni, în sumă de 440.100 de lei, angajatorilor care fie nu aveau contracte individuale de muncă întocmite pentru salariaţi, fie nu le-au respectat acestora programul de lucru şi concediile de odihnă.

Amenzi contravenţionale, în valoare de 250.500 de lei, au aplicat şi inspectorii Serviciului Control Securitate şi Sănătate în Muncă. Printre deficienţele constatate de aceştia se numără lipsa echipamentelor de protecţie, lipsa evaluării factorilor de risc, precum şi necompletarea fişelor de instruire privind protecţia muncii.

După cum ne-a declarat şeful ITM Caraş-Severin, Ioan Jura, de la începutul anului şi până în prezent, pe raza judeţului au fost depistate puţin peste 100 de persoane care munceau fără forme legale. „Cele mai multe persoane pe care inspectorii l-au depistat muncind «la negru» lucrau în comerţ, restaurante, alimentaţie publică şi transport, iar din cele 101 de persoane identificate, 66 erau femei“, a mai precizat Jura.