Zilele trecute, am primit la redacţie un comunicat de presă al ITM Caraş-Severin, care specifica termenul limită până la care angajatorii din judeţ mai pot plăti datoriile pe care le au faţă de această instituţie.
Conform Legii 130/1999 republicată, toate societăţile sunt obligate să achite un comision lunar pentru serviciile prestate de către ITM.
Acest comision este stabilit la 0,25% sau la 0,75% din fondul de salarii al angajatorului respectiv. Numai că, destul de multe dintre societăţi nu şi-au achitat aceste obligaţii. Fie că au uitat, fie că nu ştiau că sunt obligate să achite aceste sume. Cert este că s-au strâns datorii de miliarde de lei vechi, care vor trebui recuperate.
Din acest motiv, ITM Caraş-Severin, începând cu data de 1 august 2007, va trece la executarea silită a datornicilor săi.
La data de 31 mai 2007, când a avut loc ultima actualizare a listei acestora, pe primul loc conducea SC Silva Internaţional, din Caransebeş, cu un sold de 38.705 lei, urmată de către SC Sfânta Varvara Sindcom, din Anina, cu 32.702 lei şi de o altă societate caransebeşeană, SC Anadeline Impex, cu 13.592 de lei.
Nina Curiţa
