REŞIŢA – În fiecare an, ziua de 7 aprilie este sărbătorită ca zi aniversară de către Inspectoratul General pentru Imigrări. La nivelul judeţului nostru, Biroul pentru Imigrări are ca atribuţii principale reglementarea şederii cetăţenilor UE/SEE, ai Confederaţiei Elveţiene şi ai celor din state terţe, precum şi combaterea şederii şi muncii ilegale a străinilor.
În prezent, în evidenţa biroului se află un număr total de 441 cetăţeni străini din state terţe, care beneficiază de un drept de rezidenţă: 283 cu rezidenţă temporară în scop de reîntregirea familiei (fiind membri de familie ai unor cetăţeni români), 54 cu rezidenţă temporară în scop de studii, 33 cu rezidenţă permanentă, 28 cu rezidenţă temporară pentru angajare în muncă, 20 cu rezidenţă temporară în scop de reîntregirea familiei (fiind membri de familie ai unor cetăţeni străini), 13 cu rezidenţă temporară în alte scopuri, cinci cu rezidenţă temporară pentru desfăşurarea de activităţi comerciale, trei cu rezidenţă temporară în scop de detaşare şi doi cu rezidenţă temporară pentru activităţi religioase şi de voluntariat.
De asemenea, în evidenţa Biroului pentru Imigrări Caraş–Severin mai figurează un număr de 764 cetăţeni ai UE, dintre care cinci rezidenţi permanenţi şi 759 temporari.