BĂILE HERCULANE – Unitatea de învăţământ din Băile Herculane a beneficiat de ample lucrări de modernizare, fiind construite un nou corp de clădire şi un internat unde elevii se pot caza gratuit!
Amplul proiect demarat cu bani europeni de administraţia locală de pe Valea Cernei, care a vizat extinderea, modernizarea şi dotarea Liceului „Hercules“, se află la final. Unitatea şcolară a fost reabilitată din punct de vedere energetic, fiind înlocuite instalaţiile de iluminat şi cele termice. Potrivit proiectului, cunoscuta unitate de învăţământ din Băile Herculane a fost extinsă cu un nou corp de clădire, ce are în componenţă patru laboratoare şi două grupuri sanitare. De asemenea, tot în cadrul acestui proiect, a fost construit un nou internat pentru cazarea elevilor. Acesta dispune de 22 de camere cu câte două locuri fiecare şi baie proprie. Camerele au fost deja mobilate, au fost aduse vesela de bucătărie şi saltelele, iar laboratoarele şi sălile de practică unde elevii îşi vor desfăşura cursurile au fost dotate cu table inteligente şi cu echipamente IT performante.
Pe tot parcursul acestui proiect, lucrările au fost urmărite îndeaproape de primarul Cristian Miclău şi de echipa sa, constructorul terminând lucrările înainte de termenul stabilit în contract. Dar cel mai important este faptul că elevii nu vor plăti cazarea, părinţii urmând să achite doar contravaloarea utilităţilor. „Poate cel mai important aspect este că, din 2024, cazarea elevilor în cele 22 de camere va fi gratuită, fiind un proiect cu fonduri europene. Singurii bani pe care îi vor scoate părinții din buzunar vor fi pentru plata utilităților, apă, canal, gunoi, energie electrică și termică.“, a precizat primarul Cristian Miclău, adăugând că lucrările de modernizare a liceului au fost recepționate.
JCS-Nicoleta Moraru